Știri

Constituția României, legea supremă a statului,  reglementează și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Deja la Articolul 9 al Constituției apar menționate sindicatele, dovadă că ele sunt organizații fundamentale pentru apărarea drepturilor angajaților și promovarea intereselor acestora în cadrul unui stat democratic și de drept.

 

Art. 9 – Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale

Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

 

Sindicatele sunt apoi menționate la articolul privind dreptul de asociere, cu o mențiune pe care ținem să o subliniem.

Art. 40 - Dreptul de asociere

Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.

 

Urmează apoi o serie de drepturi ce țin de muncă și de protecție socială, drepturi la care sindicatele au contribuit de-a lungul timpului, pe care în prezent le apară și pe care pe viitor trebuie să le întărească.

Art. 41: Munca și protecția socială a muncii

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.

(2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul saptamânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații.

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.

 

Constituția reglementează inclusiv un drept fundamental al lucrătorilor, capitol important în activitatea sindicală, și anume dreptul de a protesta și de a pune presiune legal pentru protejarea drepturilor și câștigarea de beneficii ce țin de echitatea muncii și dreptul la o viață decentă.

Art. 43: Dreptul la grevă

 (1) Salariații au dreptul la greva pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale.

(2) Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate.

 

Constituția României garantează deci existența și activitatea SINDICATELOR, libertatea de asociere în sindicate, dreptul la muncă și protecția socială a salariaților, precum și dreptul la grevă că mijloc de apărare a intereselor profesionale, economice și sociale. Aceste drepturi sunt fundamentale pentru funcționarea sindicatelor și pentru protejarea drepturilor angajaților în România.

Pe lângă prevederile constituționale, drepturile sindicale în România sunt detaliate și protejate printr-un cadru legislativ complex, pe care îl vom detalia în articole viitoare.