Vasile Paraschiv (n. 3 aprilie 1928 – d. 4 februarie 2011) a fost un muncitor român, sindicalist, care s-a remarcat drept luptător împotriva abuzurilor regimului comunist din România.

Tânăr și idealist („aspirațiile mele de muncitor, de dreptate, libertate, demnitate și o viață mai bună pentru toți cetățenii țării”), la 18 ani, în 1946, se înscrie în partidul comunist, din care însă se retrage în 1968, considerând că partidul nu-i mai reprezenta pe muncitori. S-au exercitat presiuni asupra lui să revină asupra deciziei, însă fără succes. Astfel, a urmat arestul și prima internare la spitalul de boli psihice.

Cu mult curaj, Vasile Paraschiv nu se oprește din lupta sa. În 1971, Ceauşescu, sub influenţa evenimentelor din Polonia, promisese că se va face un congres al sindicatelor în aprilie 1971, care va lărgi drepturile sindicatelor. Paraschiv a adresat CC al PCR și UGSR o listă cu 11 propuneri privind liberalizarea vieții sindicale, dar este din nou arestat și internat în azilul psihiatric.

* În 1976 trimite o scrisoare la Europa Liberă, manifestând solidaritate cu deținuții politici social-democrați. De dată această, diagnosticul de la psihiatrie a fost „psihopatie paranoică […] psihoză delirantă […] comportament antisocial patologic”.

* În 1977 semnează celebra scrisoare a lui Paul Goma trimisă în 1978 la Conferința post-Helsinki a OSCE de la Belgrad, în care se denunțau încălcări ale drepturilor omului. Un plic cu alte documente ale lui Paraschiv a fost trimis de Goma la Paris, astfel Occidentul și sindicatele de acolo află de cazul sau.

Urmează bineînțeles a 4-a internare la al 3-lea spital de boli psihice - la secția de bolnavi incurabili, violenți și periculoși. Procuratura încearcă chiar să îl interneze pe viață.

Cere pașaport turistic și, uimitor, i se și eliberează, în speranța că poate va rămâne plecat. Merge la Paris, unde are numeroase întâlniri cu mai mulți lideri sindicali din Franța și la 18 aprilie 1978 participă la o conferință de presă în problema creării de sindicate libere în țările din spatele Cortinei de Fier. 

Tot aici cere o examinare medicală (de 8 ore!), iar diagnosticul dat de comisia formată din 8 medici, a fost că este sănătos. Apoi, spre uimirea Securității, Paraschiv se întoarce. Se încearcă blocarea întrării în țară, dar în urma unor proteste ale sindicaliștilor din Franța i se permite, însă i se desface contractul de muncă.

* În 1979, în cadrul unei ședințe de sindicat, în fața muncitorilor, a dat citire unei declarații de înființare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). Apoi, când ieșea pe poartă fabricii, a fost urcat cu forța într-o mașînă și dus în pădurea Păulești, lângă Ploiești. Acolo a fost torturat, bătut de patru ofițeri de Securitate și abandonat. 

Activitătile de intimidare au continuat, și la 19, 27 martie și 1 aprilie 1979 a fost atacat pe stradă și lovit pe la spate.

În 1987 Vasile Paraschiv a fost din nou ridicat de Securitate, și, sub amenințare, a semnat o declarație că încetează orice activitate sindicală. Probabil că nu s-a conformat, pentru că în martie 1989, după 7 zile de bătăi, este din nou internat.

După Revoluția din 1989 a întreprins eforturi că vinovații pentru încălcarea drepturilor omului să fie trași la răspundere, însă nimeni nu a fost pedepsit. 

În 2008 Vasile Paraschiv a făcut unul dintre ultimele sale gesturi simbolice: la 2 săptămâni după închiderea anchetei împotriva celor 67 de oameni care au participat la torturile sale, a refuzat să primească o decorație din partea președintelui Traian Băsescu, motivându-și gestul astfel: „Sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel că toți ceilalți care ne-au condus țara de la Revoluție și până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 și voi continuă să lupt pe cale legală și democratică până la ultima bătaie a inimii”.