Noutăți

Salariul minim în construcții crește la 4000 lei

Partenerii sociali și Guvernul au ajuns la un acord ca salariul minim brut să crească începând de la 1 ianuarie 2023 la 3.000 de lei, din care 200 lei vor fi scutiți de taxe, iar salariul minim din construcții va crește la 4.000 de lei. S-a ajuns la acest acord în construcții datorită diligențelor depuse de partenerii sociali din sector, FGS FAMILIA și FPSC.

Încheierea acestui acord este rezultatul unor demersuri făcute în ultima perioadă de către principalele federații sindicale. Pe 24.11.2022 a avut loc la Guvern a doua ședință a Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS) dedicată salariului minim. In ședința anterioară partenerii și-au prezentat opiniile, iar confederațiile sindicale BNS, Alfa și Concordia au înaintat si opinii scrise.

În principiu, toți partenerii sociali, dar și Guvernul, au agreat ca de la 01 ianuarie 2023 salariul minim brut garantat în plată să fie de 3000 lei. O mare parte din discuții s-au purtat pe tema facilităților fiscale ce urmează să sprijine creșterea salariului minim și totodată să se încerce evitarea comprimării excesive a grilelor salariale către nivelul salariului minim.

Negocierile dintre partenerii sociali și Guvern vor continua în cadrul CNTDS pe marginea modului de realizare a unor facilități fiscale pentru a se evita aplatizarea accentuată a grilelor salariale la nivelul salariilor nete.

 

Încă din 1990, FGS Familia reprezinta lucrătorii din construcții și din zona de producție a materialelor de construcții.

FGS Familia si Sindicatul National Familia Constructii, Materiale de Constructii si Lemn sunt  organizații sindicale în care apărarea drepturilor și intereselor membrilor noștri este abordată cu multă seriozitate, cu dăruire, profesionalism și colegialitate. Ne respectăm membrii și acționăm împreună cu aceștia pentru a fi solidari, puternici și generoși.

Utilizăm toate pârghiile legale pentru apărarea drepturilor și intereselor sindicale în dialog social cu reprezentanții angajatorilor, precum și cu reprezentanți ai autorităților.

FGS FAMILIA

CUI 3376655

SINDICATUL NAȚIONAL FAMILIA CONSTRUCȚII, MATERIALE DE CONSTRUCȚII ȘI LEMN

CUI 11344620

Str. Biserica Doamnei nr. 3, sector 3, București, România

 021 312 3886

 0752 06 44 10

 031 780 05 35

  office@fgs.ro

© Copyright FGS 2023. Design vmw

Search