Suntem în criză de meșteri și pentru că nu mai există școli profesionale. Până în prezent nici programele de ucenicie, nici cele de formare profesională, în actuala formă, nu au avut rezultatele scontate. În România, calificările profesionale ale școlilor de profil au ajuns însă, din diverse motive, aproape stigmatizate.

Școlile profesionale sunt privite, în continuare, că niște instituții care trebuie evitate. Această a determinat o criză de absolvenți, care contribuie din plin la lipsa acută de meseriași, în condițiile în care cererea pe zona de muncitori calificați este mult mai mare decât oferta.

Stigmatizarea

Stigmatizarea a început în urmă cu aproximativ 30 de ani, când fabricile și uzinele s-au desființat și nu a mai existat vreun interes pentru a investi în ele. A urmat o perioadă de bulversare și degringoladă: mediul economic nu mai susținea foarte bine formarea profesională inițială a elevilor, iar guvernele, fără o reală preocupare pentru învățământul profesional, au redus an de an numărul acestor școli, ajungând chiar, în 2009, la desființarea lor pentru 3 ani de zile.

Învățământul profesional este asociat cu eșecul, din cauza felului în care elevii ajung în aceste școli - ei intră în sistem cu medii foarte mici, sunt repartizați computerizat, unii dintre ei nici nu știu unde au fost repartizați. Urmarea unei meserii, în regim de școală profesională, se lovește în continuare de mentalitatea potrivit căreia absolvenții ar avea un statut inferior în societate.

Există încă și percepția, oarecum înșelătoare, că (doar) facultatea te face om realizat. Există o motivație socială de a face studii mai avansate, întrucât îți conferă un salariu mai mare, ceea ce nu este neapărat adevărat – diplomele pe bandă rulantă au produs mulți șomeri de lux, iar calificările profesionale îți pot aduce salarii decente, în contextul crizei de forță de muncă calificată.

Tendința aceasta îi face pe cei care doresc să devină lucrători calificați să renunțe la ideea unei școli profesionale în favoarea unei facultăți. Membrii familiei alimentează de multe ori aceste  tendințe. Când aud de școlile de meserii, unii părinți sunt sceptici că o calificare profesională de acest tip oferă prea multe perspective copiilor lor. De aceea, e nevoie de campanii de informare și de o orientare școlară timpurie care să îi ajute atât pe elevi, cât și pe părinți să își îndrepte atenția către școlile profesionale – bineînțeles, în contextul în care pregătirea profesională e de calitate, în care există posibilități de dezvoltare profesională ulterioară și  oportunități  de angajare în domeniu pe salarii motivante.

Mediul economic și educațional

Deși în ultimele decenii nu a existat o corelare puternică între mediul economic și pregătirea profesională, situația prezentă indică o nevoie acută de corelare a cererii de pe piață cu oferta de formare inițială. Lipsa de forță de muncă calificată și cererea mare în anumite domenii (inclusiv domenii nou apărute, determinate de schimbările tehnologice) implică necesitatea unor măsuri de stimulare a învățământului profesional pe direcțiile impuse de piață.

Conform Institutului Național de Statistică (INS), în anul școlar 2020-2021 numărul absolvenților de învățământ profesional a fost de aproximativ 25.000 (față de 150.000 în 1996!), însă doar 10.000 de elevi au optat în 2020 pentru o școală profesională.

În București, din 23 de unități de învățământ profesional, doar 4 au construcțiile că domeniu de pregătire. Nici în restul țării situația nu e mai bună în condițiile în care există un deficit de 300.000 locuri de muncă în construcții, multe dintre ele locuri de muncă cu calificare.

Alternativă învățământului dual și problemele apărute

Până acum, peste 200 de operatori economici, mulți din sectorul de construcții, au finanțat programe de învățământ profesional dual. Prima promoție de absolvenți în acest sistem a numărat, în 2020, peste 1.800 de tineri certificați în diferite meserii, din care aproximativ o treime au fost angajați la firmele implicate în învățământul dual (conform Ministerului Educației).

Însă agenții economici s-au confruntat cu mai multe probleme care i-au făcut din ce în ce mai reticenți: probleme de dotare a atelierelor (de multe ori rămase la nivelul de echipare din 1990), lipsa de personal didactic bine pregătit și, cel mai grav pentru ei, problema retenției de către angajatori a absolvenților pe locurile de muncă oferite, ceea ce duce la lipsa de predictibilitate și de siguranță asupra recuperării investițiilor. A contat în mod negativ și lipsa unei legislații clare care să impună absolvenților o perioada obligatorie de angajare sau plata cheltuielilor de studiu, subvenționate de angajator, în caz de renunțare.

Costurile pentru susținerea pregătirii practice a elevilor la locul de muncă (alocarea de tutori pentru pregătirea practică, asigurarea materiilor prime, materialelor și echipamentelor necesare derulării stagiilor de pregătire practică, echipamente de protecție) influențează decizia angajatorilor de a se implică în formarea elevilor, mai ales în condițiile în care mulți elevi pleacă imediat de la locurile de muncă asigurate prin contract, iar investiția devine irecuperabilă.

O altă problema este că cele mai multe din firmele românești nu au profitul necesar din care să poată suportă costurile de pregătire profesională a lucrătorilor.

Reforma fără sfârșit a învățământului

Noile Legi ale Educației, dublate de măsuri prevăzute de PNRR, urmăresc o reformă și o reorganizare a învățământului profesional. În anul școlar 2023-2024 a început o nouă desființare a școlilor de meserii și integrarea lor în cadrul liceelor profesionale, pe sistem de învățământ dual cu durata de 4 ani.

Se urmărește crearea unor consorții/campusuri  cu spații educaționale și de lucru în care elevii să se familiarizeze cu ruta profesională completă. Fonduri europene și de la bugetul de stat ar urma să acopere o parte din costurile angajatorilor cu amenajarea spațiilor de lucru pentru pregătirea elevilor din învățământul dual.

Această transformare are cu scopul de a oferi o educație profesională mai bine structurată și adaptată nevoilor pieței muncii.

Este absolut necesar că elevii să beneficieze de dotări corespunzătoare în atelierele de practică, de stagii performanțe de practică prin care să asimileze competențele căutate pe piața muncii. Profesorii, actori principali în procesul formării, trebuie să aibă, la rândul lor, o pregătire teoretică și tehnică în acord cu cerințele pieței. Trebuie să existe concordanță între ceea ce se învăță la clasă și ceea ce agenții economici caută.

Primele rezultate se vor vedea peste minim 4-5 ani, iar o evaluare mai aprofundată a eforturilor de relansare a învățământului profesional și tehnic ar putea necesit un orizont de timp chiar mai mare. Investiția în educație este scumpă, dar desconsiderarea și subfinanțarea educației de orice fel, inclusiv cea profesională, va avea costuri mult mai mari pentru întreaga societate.