Noutăți

14 septembrie – Ziua Națională a Constructorului

A treia ediție a Zilei Naționale a Constructorului a avut lor pe 14 septembrie 2022 la Biblioteca Academiei Române din București. Evenimentul a fost celebrat de partenerii sociali din sector, Federația Generală a Sindicatelor FAMILIA și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, alături de Casa Sociala a Constructorilor. La eveniment au participat reprezentanți ai sectorului construcțiilor, personalități din mediul universitar, dar și invitați din partea Guvernului.

Amfitrionul evenimentului a fost domnul Prof. Ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei, care a evocat figura inginerului Anghel Saligny și inaugurarea Podului Carol I de peste Dunăre din 14 septembrie 1895. De altfel în cinstea acestui eveniment memorabil a și fost aleasă ziua de 14 septembrie ca Zi Națională a Constructorului, prin intermediul Legii 350 din 2018.

În cadrul evenimentului, dna Gabriela Carpov, președintele Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI) a amintit efortul constructorilor și al specialiștilor restauratori pentru salvarea clădirilor monumente istorice și a altor edificii. A fost evocată și necesitatea formării de noi specialiști în domeniu, precum și actualizarea infrastructurii teoretice necesare: planuri cadru, standarde ocupaționale, programe de formare în domeniu.

Un moment deosebit de emoționat l-a constituit omagierea inginerului Eugeniu Iordăchescu, supranumit și „inginerul Raiului”, inițiatorul și coordonatorul translatării a 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri în anii 1982- 1989, pentru a le salva de la demolare.

Printre cei care au luat cuvântul în cadrul evenimentului s-a numărat și Președintele FGS FAMILIA, domnul Gheorghe Bălăceanu, care a amintit în intervenția sa despre eforturile pe care mișcarea sindicală, alături de patronate, le face pentru a readuce în țară cât mai mulți constructori români care în prezent lucrează în afara granițelor.

LA MULTI ANI TUTUROR CONSTRUCTORILOR ROMÂNI!

 

Încă din 1990, FGS Familia reprezinta lucrătorii din construcții și din zona de producție a materialelor de construcții.

FGS Familia si Sindicatul National Familia Constructii, Materiale de Constructii si Lemn sunt  organizații sindicale în care apărarea drepturilor și intereselor membrilor noștri este abordată cu multă seriozitate, cu dăruire, profesionalism și colegialitate. Ne respectăm membrii și acționăm împreună cu aceștia pentru a fi solidari, puternici și generoși.

Utilizăm toate pârghiile legale pentru apărarea drepturilor și intereselor sindicale în dialog social cu reprezentanții angajatorilor, precum și cu reprezentanți ai autorităților.

FGS FAMILIA

CUI 3376655

SINDICATUL NAȚIONAL FAMILIA CONSTRUCȚII, MATERIALE DE CONSTRUCȚII ȘI LEMN

CUI 11344620

Str. Biserica Doamnei nr. 3, sector 3, București, România

 021 312 3886

 0752 06 44 10

 031 780 05 35

  office@fgs.ro

© Copyright FGS 2022. Design vmw

Search