În perioada 04 – 07 octombrie 2022 a avut loc în Spania, la Madrid, Congresul Mondial al Federației Internaționale de Construcții și Lemn (BWI), federație sindicală mondială la care este afiliată și FGS FAMILIA. Din partea FGS FAMILIA a participat o delegație formată din Președintele FGS, Gheorghe Bălăceanu, Vicepreședinta Ramona Veleanu, Secretarul general Cătălin Cârneci, Secretar federal construcții Iulian Bîră și Secretar regional București Gabriela Sterian.
În cadrul Congresului BWI au avut loc două conferințe dedicate:
- Sindicalismul inovativ, în care s-a discutat despre bune practici și identificarea priorităților pentru acțiuni și modele inovative pentru acțiuni sindicale viitoare;
- Femeile în sindicate, în care s-a discutat despre întărirea vizibilității și a rolului femeilor ce lucrează în sectorul de construcții, cu accent pus pe agenda privind egalitatea de gen.
În cadrul conferinței dedicate femeilor în sindicate, colega noastră, Gabriela Sterian, a susținut o prezentare în cadrul panelului de discuții cu privire la strategia de recrutare și încurajare a participării femeilor în organizațiile sindicale din poziția sa de Secretar Regional al FGS FAMILIA.
Având în vedere că la acest congres au participat delegații sindicale din 117 țări, a fost o bună ocazie pentru reprezentanții FGS FAMILIA să stabilească contacte cu reprezentanți ai sindicatelor din țări care, fie sunt sursă de lucrători pentru piața construcțiilor din România, fie sunt țări destinații pentru lucrătorii români, în conformitate cu strategie FGS adoptată la Congresul național din 2021. Discuțiile s-au centrat în jurul modalităților prin care interesele și drepturile lucrătorilor pot fi apărate în afara cadrului clasic național.
Cu sprijinul dl. Rajeev Sharma, responsabil BWI pentru Asia de Sud , reprezentanții FGS au avut întâlniri cu delegații organizațiilor sindicale din India și Nepal prezente la Madrid. De asemenea, s-a discutat cu dl. Sharma facilitarea legăturilor cu organizațiile sindicale din Vietnam, Sri Lanka si Bangladesh, organizații care nu au putut fi prezente la Congresul BWI.
Președintele FGS FAMILIA; dl Gheorghe Bălăceanu a fost reales în cadrul Consiliului Mondial al BWI, pe un mandat ocupat prin rotație alături de colegii din Bulgaria. Consiliul Mondial al BWI este organismul suprem de conducere între congrese, responsabil de măsurile și politicile derulate de către BWI și afiliați.