Încă 250 de salariați din sectorul materiale de construcții vor beneficia de prevederile contractului colectiv de muncă. Prin implicarea FGS FAMILIA, recent au fost semnate două noi contracte colective de muncă la SIMBETON SRL și MACON SRL.
Contractele colective sunt valabile doi ani de zile (2022 – 2024), iar drepturile și obligațiile pe care le conțin se aplică tuturor angajaților celor două societăți.
Care sunt avantajele încheierii unui contract colectiv de muncă într-o firmă?
Încheierea unui contract colectiv de muncă urmărește apărarea intereselor și drepturilor tuturor părților implicate. Scopul unui astfel de contract este de a preveni posibile conflicte de muncă sau de a limita efectele lor atunci când apar, având în vedere faptul că orice conflict de muncă deschis conduce la pierderi economice pentru o societate.
Un contract colectiv de muncă bine întocmit, urmărește existența unor relații de muncă echitabile și asigurarea securității sociale pentru toți angajații. De asemenea, el poate permite soluționarea mai eficientă a unor eventuale conflicte de muncă.
Valabilitatea și încetarea unui contract colectiv de muncă
Contractele colective de muncă se pot încheia pe o perioadă cuprinsă între 12 și 24 luni. Ele pot fi prelungite o singură dată, prin act adițional, cu acordul părților, pentru maxim 12 luni.
Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate trebuie înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Contractele colective la nivel de grupuri de unități sau sector de activitate se înregistrează la Ministerul Muncii.
Încetarea unui contract colectiv de muncă poate avea loc la finalul termenului de valabilitate, în momentul desființării societății, la terminarea lucrărilor pentru care a fost încheiat sau prin acordul părților.
Cum se face negocierea unui contract colectiv de muncă?
Societățile care au 21 de angajați sau mai mulți sunt obligate prin lege să negocieze cu salariații un contract colectiv de muncă.
Angajații sau sindicatele pot solicita pot solicita începerea negocierilor pentru încheierea unui contract colectiv de muncă, conform prevederiilor Legii nr. 62 din 2011 privind dialogul social. Negocierile nu pot depăși 60 de zile, decât cu acordul părților. În cazul în care angajatorul refuză să înceapă negocierea colectivă, poate fi sancționat pecuniar de către inspectorii de muncă.